Peste 200 inspectori din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au desfășurat controale antifraudă în incinta unui mare complex comercial din județul Ilfov. Acțiunea de control s-a efectuat urmare analizelor de risc și activităților specifice DGAF pe linia combaterii activităților economice ilicite, având ca obiectiv verificarea documentelor de proveniență a bunurilor comercializate, precum și fiscalizarea veniturilor rezultate din activitățile desfășurate de către operatorii economici verificați, a anunțat ANAF.
ANAF a derulat în aprilie aproape 5.000 de controale fiscale (inspecții fiscale și verificări documentare), cu 44,5% mai multe față de aprilie anul trecut și a stabilit obligații fiscale suplimentare prin decizii de impunere de 364,83 milioane lei, în creștere cu 47,79%, în timp ce pierderea fiscală a fost diminuată cu suma de 430,67 milioane lei, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor. De asemenea, tot în aprilie au avut loc 2.390 controale antifraudă, cu implicații fiscale în valoare de 318,23 milioane lei, respectiv sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări) în valoare de 35,95 milioane lei.
Inspectorii Antifraudă derulează acțiuni de verificare pe o perioadă mai lungă de timp în piața de lugume și fructe Pucheni. Potrivit informațiilor Profit.ro, controalele durează de circa două săptămâni și vor continua pentru alte două săptămâni, așadar întreaga lună aprilie. În timp ce alte complexuri similare din regiune nu sunt vizate de acțiuni similare, Antifrauda a luat măsuri pentru a monitoriza o eventuală reorientare a tranzacțiilor care evită plata taxelor.
Peste 200 inspectori din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) au desfășurat controale antifraudă în incinta unui mare complex comercial din județul Ilfov. Acțiunea de control s-a efectuat urmare analizelor de risc și activităților specifice DGAF pe linia combaterii activităților economice ilicite, având ca obiectiv verificarea documentelor de proveniență a bunurilor comercializate, precum și fiscalizarea veniturilor rezultate din activitățile desfășurate de către operatorii economici verificați, a anunțat ANAF.
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au efectuat verificări la un operator economic specializat în prestări de servicii în domeniul pază și protecție și au constatat că acesta a înregistrat în evidențele contabile cheltuieli fictive de bunuri sau servicii de la diferite entități. Prejudiciul cauzat bugetului statului este de 3,9 milioane lei.
Structurile cu atribuții de control fiscal din ANAF au derulat în noiembrie 3.948 acțiuni de control fiscal (inspecții fiscale și verificări documentare), în timp ce Direcția Antifraudă a efectuat alte 3.816 controale, a anunțat Ministerul Finanțelor. Implicațiile fiscale, precum obligațiile suplimentare stabilite prin decizii de impunere, diminuări de pierdere fiscală, amenzi și confiscări, se ridică la peste 660 milioane de lei.
Numărul de contribuabili verificați a crescut doar cu 4,5%, iar personalul direcției este în scădere constantă de o lungă perioadă.
Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au desfășurat în această lună acțiuni de control la trei societăți comerciale din București-Ilfov, care efectuează prestări de servicii în domeniul construcțiilor. Prejudiciul cauzat bugetului de stat de către entitățile verificate este de 3 milioane de lei, reprezentând taxă pe valoare adaugată și impozit pe profit.
Lista produselor cu risc fiscal ridicat va fi extinsă pentru a cuprinde noi bunuri al căror transport să fie monitorizat la nivel național prin sistemul eTransport. Noua listă ar urma să intre în vigoare de la 1 martie 2024, în formula extinsă la 14 categorii de bunuri prin adăugarea următoarelor: carne și organe comestibile, pești și crustacee, moluște, lapte și produse lactate, ouă de păsări, miere naturală, tutunuri brute, extracte și esențe de tutun, alte produse care conțin nicotină. O parte dintre acestea au fost anunțate de către Profit.ro în urmă cu mai multe luni.
Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au efectuat, în perioada 13-19 noiembrie 2023, acțiuni de control antifraudă la nivel național, în scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu amănuntul și prestării serviciilor direct către populație, precum și în alte domenii economice în care, ca urmare a analizelor de risc efectuate la nivelul instituției pe baza informațiilor deținute, au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare.
Inspectorii Antifraudă au identificat prejudicii de 52,06 milioane de lei la trei firme care activează pe piața de transport alternativ de persoane, inspectorii DGAF descoperind indicii temeinice conform cărora administratorii acestora s-au sustras de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin diminuarea bazei de impunere privind impozitele și taxele datorate bugetului general consolidat al statului, precum și taxele datorate aferente sumelor de bani plătite către salariați. Totodată, s-a constatat majorarea în mod ilegal a TVA deductibilă.
Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, să revină asupra unor limitări semnificative a plăților în numerar, dar restricționările privind plafonul de casă și avansul spre decontare au rămas.
Inspectorii Antifraudă au sancționat alte trei firme, două din principalele lanțuri de magazine de comerț cu amănuntul din București și un distribuitor, tot din București, pentru nerespectarea legii privind plafonarea adaosului comercial.
Un proiect-pilot în cadrul căruia Antifrauda și Poliția au desfășurat controale comune în București-Ilfov pentru verificarea obligațiilor de înregistrare în sistemul eTransport, prin care sunt monitorizate în prezent transporturile de bunuri cu risc fiscal, a fost extins la nivel național, potrivit informațiilor Profit.ro. Unul dintre motivele acestei colaborări este capacitatea mult mai ridicată a Poliției de a verifica transportatorii în trafic.
Antifrauda a pornit o campanie de controale la nivel național împreună cu Inspecția Muncii, după proiectul pilot derulat anul trecut în București-Ilfov, urmând ca verificări să aibă loc la novel local în fiecare județ, a transmis Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) la solicitarea Profit.ro. Campania vizează prioritar munca nefiscalizată prin intermediul platformelor de transport alternativ, cum sunt Uber și Bolt, dar și activitățile de curierat la cerere cu produse alimentare în special, prin intermediul aplicațiilor mobile, cum sunt Tazz și Glovo, dar și din alte domenii, cum ar fi cel al firmelor de pază. Doar la firmele care lucrează cu aplicațiile de transport alternativ, analiza de risc derulată de Antifraudă indică zeci de mii de șoferi cu muncă nefiscalizată.
Veniturile din tranzacții cu criptomonede identificate de inspectorii Antifraudă, în urma verificărilor, au trecut de 1 miliard de lei, a transmis pentru Profit.ro Antifrauda (DGAF), direcție generală în cadrul ANAF. Veniturile au fost identificate în urma controalelor începând din anul 2021. Din această sumă, circa 357 milioane de lei sunt venituri care au fost omise la declarare, parțial sau integral, de către persoane fizice și firme.
Inspectorii Antifraudă au desfășurat în luna iunie 1.924 de controale cu implicații fiscale în valoare de 2,63 miliarde lei, din care suma de 2,51 miliarde lei în cadrul acțiunilor derulate în domeniul energiei electrice, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor, fără să furnizeze explicații. Potrivit informațiilor obținute de Profit.ro, controalele din sectorul energiei electrice au vizat sumele datorate de companii către Fondul de Tranziție, dar și contribuția de solidaritate, două taxe mari impuse sectorului energetic în contextul prețurilor ridicate.
Inspectorii Antifraudă au declanșat controale în contextul Sărbătorilor de Paște, fiind vizat în special sectorul alimentar, inclusiv în ceea ce privește comerțul cu carne și cel cu legume-fructe, a declarat pentru Profit.ro președintele ANAF, Lucian Heiuș. Antifrauda controlează mai strict și diversele evenimentele organizate în aceste zile, cum ar fi cele din cluburi.
Într-o primă fază, ANAF a început să trimită contribuabililor mesaje cu titlul de "Atenționare" sau "Impulsionare", în care le amintește că, pentru a evita sancțiuni sau impuneri, trebuie să se achite de depunerea declarațiilor fiscale până la data scadentă, respectiv astăzi, de 27 în luna martie - VEZI DOCUMENT MAI JOS
ANAF a controlat în ultimele luni 87 de persoane fizice care au obținut venituri din activități de influencer și a constatat, pentru 56 dintre aceste persoane, că nu au declarat integral - sau chiar deloc - impozite în valoare de aproape 1 milion de euro, a anunțat președintele instituției, Lucian Heiuș.
Antifrauda a declanșat o acțiune amplă de controale în toată țara la importatorii și distribuitorii de legume și fructe, a declarat pentru Profit.ro președintele ANAF, Lucian Heiuș. Comerțul angro cu legume și fructe este una dintre sursele importante de evaziune fiscală, iar aceste produse au fost introduse deja de ANAF pe lista produselor cu risc fiscal pentru sistemele eTransport și eFactură, care au ca scop tot combaterea evaziunii și creșterea colectării veniturilor datorate statului. Heiuș a anunțat duminică planuri pentru verificări ample în toate domeniile cu risc de evaziune.
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF au estimat un prejudiciu în sumă de 40,7 milioane lei reprezentând TVA de plată în sarcina a 14 societăți din Bulgaria. În perioada februarie- noiembrie 2020, aceste firme s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale prin simularea achiziționării de autoturisme rulate în Bulgaria, în timp ce livrarea și înmatricularea se realiza de fapt în România, tranzacțiile nefiind declarate. Importul de autoturisme rulate este de mai mulți ani printre domeniile verificate des de ANAF, în contextul în care multe persoane sau firme care aduc mașini second-hand pentru vânzare în România, nu-și respectă obligațiile fiscale.
Într-o discuție cu Profit.ro, Selly, un vlogger cu un canal YouTube de succes, explică ce probleme sunt în relația cu ANAF.
Activitatea de control a ANAF a înregistrat un recul important în primele nouă luni ale acestui an, în contextul în care agenția si-a adaptat activitatea la restricțiile impuse de autorități pentru combaterea pandemiei de coronavirus. Astfel, numărul verificărilor efectuate în cadrul activității de inspecție fiscală a coborât cu 20%, la aproape 26.800, în timp ce la Antifraudă reculul a fost semnificativ mai puternic, de 67%, la 12.725 controale. ANAF a dezvoltat pentru inspecție fiscală și antifraudă fiscală metode de lucru la distanță, având în vedere că lucrează cu circa 30% din personal de la birou, iar cu restul în regim de telemuncă.
Firmele considerate că au mărit semnificativ prețurile în perioada crizei sanitare (starea de urgență și starea de alertă) la produse, printre care materiale sanitare, alimente sau produse de igienă, sunt deja monitorizate și verificate de ANAF, scopul fiind acela de a evalua dacă obligațiile fiscale au fost respectate pe lanțul de tranzacționare, relevă un document analizat de Profit.ro. Verificări sunt derulate anul acesta, dar vor fi declanșate și anul următor De creșterea puternică a unor prețuri în ultimele luni au încercat să profite și firme cu un comportament fiscal neadecvat. În controale este implicată și Antifrauda.